Iată o tema care ma preocupa de foarte mult timp. Sunt o idealista ce crede in relațiile de lunga durata si in prieteniile pe viața, sau poate pur si simplu nu stiu sa 'let go' (nu am gasit inca un cuvant in romana care sa exprime exact starea pe care o simt cand zic let go )
Si, totuși, ceva adevăr poate este in idealismul meu.
Azi le-am ascultat pe Andreea Sunt un copac si pe Oana Stoianovci vorbind despre a fi in sync. A fost o reala plăcere sa le ascult si conversatia lor, făcută public, m-a mișcat si m-a adus aproape de mine. Mulțumesc femei frumoase!
Si venind eu aproape de mine mi-a venit in atenție relația de cuplu.
Zilele acestea m-am rănit destul de tare in relația mea de cuplu si primul instinct a fost sa zic eu nu ma mai apropii de chestia asta - doare al naibii . Stii, ca atunci cand te tai in cuțit, primul gand este (la mine cel putin) eu nu mai folosesc cuțitul asta, dar totuși am nevoie de cutit :). Mai mult decât ca am nevoie de cutit, iubesc cuțitele care taie bine.
Asa si in relația asta de cuplu, imi place relația noastră de cuplu - e ca un cuțit ce taie bine- insa cand ma tai in ea, imi vine sa zic ca nu o mai folosesc niciodată ;)))
Dar azi, ascultându-le pe aceste doua femei vorbind, mi-a atras atenția întrebarea Andreei 'Cum faci sa te menții pe drumul tau?'
M-am întrebat eu apoi, cum faci sa te menții in viața de cuplu si totuși sa te păstrezi pe tine? Surprinzător, nu m-am întrebat cum fac sa nu ma mai tai!
Pentru mine relațiile sunt instrumente de creștere spirituală. Pentru mine relațiile sunt cele mai bune oglinzi a ceea ce este in interiorul meu.
Simt acum sa compar relația de cuplu, cel putin asta pe care o observ acum la mine si la cei din jurul meu, cu relația dintre mama si copil.
Si cum acum sunt mama si relația cu al meu copil a ocupat acest segment, imi dau seama ca relația de cuplu scârțâie pentru ca nu am un model si nici o reprezentare a acesteia.
Pana de curând relația de cuplu era la fel ca relația de părinte copil si schimbam rolurile cum aveam noi stare - cand eram eu copil, cand era el copil si celălat prelua in timpul asta rolul de părinte. Făceam cu schimbul.
Ei bine acum suntem părinți, fara pauze, ceea ce ne cam debusoleaza pe partea de cuplu. In cuplu vrem sa fim copilul, suntem sătui de a fi părinți :)))
Si iată cum doi copii tipa unii la altii crezând ca sunt adulti.
Aceasta simpla realizare m-a facut sa ma liniștesc si sa nu vreau sa ii mai scot ochii sotului meu.
Aceasta realizare m-a dus in punctul in care realizez ca nu stiu sa ma comport in cuplu ca un adult ce este stăpân pe sine, ca un adult care știe ce vrea. Am o mulțime de cereri si prea putine de oferit.
Știam sa ofer doar din rolul de părinte in cuplu, rol ce azi cred ca nu are ce sa caute in relația de cuplu. In relația de cuplu este ideal sa oferi din poziția de femeie, in cazul meu, si de barbat, in cazul lui.
Cum eu azi sunt un copil mic in cuplu stiu doar sa cer.
Interesant aspect ...
Si acum ce e de facut cu asta?
Bun, problema identificată - urmeaza sa identific si un plan de acțiune. Momentan sunt prea amuzata si impresionata de aceasta realizare :)
Cum fac sa fiu femeie in cuplu?
marți, 7 martie 2017
luni, 6 martie 2017
Ce am invatat in ultimul an jumate
Luna asta Alex face un an jumate de cand imi face zilele mai frumoase prin simpla-i prezenta, un an jumate de sentimente trăite intens, un an jumate de trait special pentru altcineva, un an jumate de viața dedicată altcuiva, un an jumate de iubire necondiționată
Pana de curând m-am simțit copleșită de tot ce trăiam. M-am simțit copleșită de nopțile nedormite, de alăptatul continuu, de oferit comfort non-stop, copleșită de a nu avea nici un moment doar pentru mine. Obișnuiam sa ma plâng in capul meu de cat imi este de greu, de cat sunt de obosita, de cat imi e de rau, de cum nu mai am timp de mine, de cum mi-e dor sa muncesc, de cum as schimba lumea, de cat de bine ar fi sa fiu in alta parte acum. Si toate aceste gânduri imi consumau o mare parte din energie, ma simțeam epuizata aproape 90% din timp.
Si apoi ceva s-a schimbat. Am inceput sa imi fac masajul energetic rinichilor timp de 5 minute pe zi. Zi de zi am inceput sa ma simt mai energica, gândurile mele nu mai erau asa de plângărețe.
Am desenat si Mandale cu tema ÎNCREDERE, incredere in planul divin, incredere in viața, incredere in perfecțiunea momentului prezent.
Apoi am intalnit-o pe Corina si mi-a facut o citire de astrograma. Întâlnirea cu ea a schimbat ceva in mine, ceva din ceea ce ea mi-a povestit referitor la momentul astrologic acesta al vieții mele a adus o liniște in interiorul meu.
Dupa discutia cu ea mi-am readus aminte ca ceea ce gândesc depinde doar de mine. Eu sunt singura persoana care poate sa interpreteze o situație ca fiind benefică sau îngrozitoare. Eu sunt singura care vad si trăiesc realitatea mea.
Ceea ce cred ca uitam atunci cand devenim mame este ca noi inca avem viața noastră. Noi am fi trecut prin aceleași provocări si daca copilul ar fi venit si daca el nu ar fi venit. Avem tendința de a crede uneori ca nu mai avem o viața a noastră, ca nu mai avem libertate, ca nu mai avem o relatie de cuplu sau altfel de astfel de gânduri si consideram ca traim toate astea pentru ca cel mic a venit in viața noastră.
Azi imi dau seama ca ce se întâmpla de fapt este mult mai simplu.
Noi trăiam deja toate aceste angoase, le trăiam zi de zi in fiecare relație a noastră (in relația cu jobul, cu partenerul, cu proprii părinți, cu prietenii). Ce face apariția copilului este doar sa te aducă cu atenția in prezent.
Creșterea unui copil este de fapt un act de devenire, un proces de revenire la autenticitate. Un proces al tau ca si părinte, de fapt noi nu creștem copii ci ne creștem pe noi.
Se știe deja ca copiii învața prin imitatie, copiii învața din ceea ce vad si nu din ceea ce le spui. Copiii modelează comportamentele parinților si oricât le-am spune noi ce este bine sa faca ei vor face doar ceea ce noi facem in mod autentic.
Cel mai simplu exemplu mi se pare cel cu împărțeala - toți ne dorim copii care împart insa noi nu ne împărțim soții, banii, casele, bunurile cu toți oamenii de pe strada asa ca ma intreb cum vrem noi ca ai noștri copii sa înțeleagă sa isi împartă toate jucăriile cu oricine dorim noi.
Daca vrei asta (sa împartă tot ce are cu cei din parc) va trebui sa începi tu sa împarți cu bucurie salariul cu necunoscuții de pe strada, soțul cu colegele lui de servici, casa cu oamenii care nu au unde sa doarmă, mașina cu vecinii si lista poate continua)
Mi-e clar acum ca nu exista soluția perfecta de parenting si ca atunci cand dorești sa educi un copil (al tau sau al altuia) de fapt trebuie sa începi sa te educi pe tine!
Copiii sunt Omuleți autentici asa ca e timpul sa ne lăsam inspirați de ei
Mulțumesc Alex ca ne-ai ales pe noi ca părinți si mulțumesc pentru tot ce imi reamintești si ma reînveți zi de zi!
Pana de curând m-am simțit copleșită de tot ce trăiam. M-am simțit copleșită de nopțile nedormite, de alăptatul continuu, de oferit comfort non-stop, copleșită de a nu avea nici un moment doar pentru mine. Obișnuiam sa ma plâng in capul meu de cat imi este de greu, de cat sunt de obosita, de cat imi e de rau, de cum nu mai am timp de mine, de cum mi-e dor sa muncesc, de cum as schimba lumea, de cat de bine ar fi sa fiu in alta parte acum. Si toate aceste gânduri imi consumau o mare parte din energie, ma simțeam epuizata aproape 90% din timp.
Si apoi ceva s-a schimbat. Am inceput sa imi fac masajul energetic rinichilor timp de 5 minute pe zi. Zi de zi am inceput sa ma simt mai energica, gândurile mele nu mai erau asa de plângărețe.
Am desenat si Mandale cu tema ÎNCREDERE, incredere in planul divin, incredere in viața, incredere in perfecțiunea momentului prezent.
Apoi am intalnit-o pe Corina si mi-a facut o citire de astrograma. Întâlnirea cu ea a schimbat ceva in mine, ceva din ceea ce ea mi-a povestit referitor la momentul astrologic acesta al vieții mele a adus o liniște in interiorul meu.
Dupa discutia cu ea mi-am readus aminte ca ceea ce gândesc depinde doar de mine. Eu sunt singura persoana care poate sa interpreteze o situație ca fiind benefică sau îngrozitoare. Eu sunt singura care vad si trăiesc realitatea mea.
Ceea ce cred ca uitam atunci cand devenim mame este ca noi inca avem viața noastră. Noi am fi trecut prin aceleași provocări si daca copilul ar fi venit si daca el nu ar fi venit. Avem tendința de a crede uneori ca nu mai avem o viața a noastră, ca nu mai avem libertate, ca nu mai avem o relatie de cuplu sau altfel de astfel de gânduri si consideram ca traim toate astea pentru ca cel mic a venit in viața noastră.
Azi imi dau seama ca ce se întâmpla de fapt este mult mai simplu.
Noi trăiam deja toate aceste angoase, le trăiam zi de zi in fiecare relație a noastră (in relația cu jobul, cu partenerul, cu proprii părinți, cu prietenii). Ce face apariția copilului este doar sa te aducă cu atenția in prezent.
Creșterea unui copil este de fapt un act de devenire, un proces de revenire la autenticitate. Un proces al tau ca si părinte, de fapt noi nu creștem copii ci ne creștem pe noi.
Se știe deja ca copiii învața prin imitatie, copiii învața din ceea ce vad si nu din ceea ce le spui. Copiii modelează comportamentele parinților si oricât le-am spune noi ce este bine sa faca ei vor face doar ceea ce noi facem in mod autentic.
Cel mai simplu exemplu mi se pare cel cu împărțeala - toți ne dorim copii care împart insa noi nu ne împărțim soții, banii, casele, bunurile cu toți oamenii de pe strada asa ca ma intreb cum vrem noi ca ai noștri copii sa înțeleagă sa isi împartă toate jucăriile cu oricine dorim noi.
Daca vrei asta (sa împartă tot ce are cu cei din parc) va trebui sa începi tu sa împarți cu bucurie salariul cu necunoscuții de pe strada, soțul cu colegele lui de servici, casa cu oamenii care nu au unde sa doarmă, mașina cu vecinii si lista poate continua)
Mi-e clar acum ca nu exista soluția perfecta de parenting si ca atunci cand dorești sa educi un copil (al tau sau al altuia) de fapt trebuie sa începi sa te educi pe tine!
Copiii sunt Omuleți autentici asa ca e timpul sa ne lăsam inspirați de ei
Mulțumesc Alex ca ne-ai ales pe noi ca părinți si mulțumesc pentru tot ce imi reamintești si ma reînveți zi de zi!
Rolul de mama
As zice ca acesta e cel mai greu rol pe care l-am avut pana acum si asta doar pentru ca este primul rol unde mi-am dorit cu adevărat sa fiu buna, cea mai buna ...
Acum mi se pare o gluma sinistra :))
Zilele acestea una din prietenele mele a avut o experiența nu prea plăcuta in acest rol si asta m-a pus pe mine pe gânduri.
Care e treaba cu rolul de mama? Ce anume ni se întâmpla cand devenim mame? Este evident ca toate femeile se schimba cand devin mame. Asa ca ce anume se întâmpla cu noi?
Experiența prietenei mele m-a dus cu gândul la gaura dintre cum ne imaginam noi ca vom fi cand vom deveni mame si cum suntem in realitate.
Pana la urma totul se reduce la așteptări! Ne asteptam la asa de multe chestii si asta ne aduce numai dezamagire.
Sunt acum o mulțime de cărți despre parenting si care iti subliniază cat de repede iti poti răni copilul sau cum il poti traumatiza pe viața.
Si plecând de la dorința noastră de a fi mame perfecte pentru copii perfecti ne trezim ca suntem lipsite de energie, ca nu mai putem de nervi, ca suntem la capătul puterilor si totuși nu ne putem recunoaște noua însene aceste lucruri.
Si cum ajungem in situația asta? Ei bine prin standardizarea creșterii copiilor.
Cred ca pur si simplu din cauza a atâta informație uitam sa fim noi însene.
Copii noștri au nevoie de noi asa cum suntem noi. Au nevoie de la noi exact cat simțim sa le dam in mod natural.
Poate unele mame simt sa stea lipite de copii si e perfect sa faca asta - asa sunt ele
Poate altele simt sa stea doar 3 ore pe zi iar in restul timpului copilul sa fie îngrijit de bona, din nou asa sunt ele.
Poate alte mame isi doresc sa lase copilul in Weekend la bunici.
Totul e permis atâta timp cat nu exista sentimentul de vinovatie. Odată sentimentul de vinovatie instalat relația cu copilul e compromisa. Din acel moment mama nu mai poate fi ea însăși, mama nu mai este autentica.
Atunci cand nu esti autentica nu ii mai poti oferi copilului in mod necondiționat pentru ca tu ca mama trăiești pe minus. Tot ce simti este ca acel copil iti răpește ceva, vrea prea mult cand tu ii dai deja totul.
A fi mama e al naibii de greu! Emoțional vorbind nu imi amintesc sa simțit atâtea stări vreodată si de atâtea ori sa trec instant de la extaz la panica atat de des.
Da poate am trait asa momente insa unul doua si o data de doua ori pe an.
De cand cu Alex le trăiesc zi de zi ....
Cel mai greu mi se pare sa fiu asa zis puternica atunci cand tot ce simt eu este sa ma prăbușesc pe podea.
Cel mai greu mi se pare sa ma mențin in control cand eu de mult nu mai aud ce se întâmpla in exterior.
Nașterea lui Alex a fost poate primul moment cand in loc sa plâng zile întregi am ales sa fiu tare pentru el, pentru Cristi, pentru toți oamenii din jur. Aveam senzația ca daca cedez il voi pierde de tot, asa ca m-am ținut tare, atat de tare ca nimeni nu a mai reușit sa între in spațiul inimii mele. Relația mea cu medicii de acolo a fost tare dificila si abia azi pot sa înțeleg de ce si care a fost rolul meu in asta.
Azi am fost din nou la doctor si cand am primit diagnosticul lui Alex (fractura prin tasare) primul instinct a fost sa plâng - nu am facut-o insa. Din nou am fost "tare" , acum ma doare in piept.
Nu am plâns din mai multe motive. Nu am plâns de frica sa nu imi pierd autoritatea in fata medicilor (plâng Pt atâta lucru). Nu am plâns de frica sa nu ma mai pot opri. Nu am plâns de teama de a fi judecată. Nu am plâns de teama de a nu fi separată de Alex.
Am dobândit o teama viscerala cum ca medicii imi pot spune ca acum ei il iau pe Alex si il vindeca iar eu trebuie sa stau undeva sa aștept fara sa pot face nimic.
Imi dau seama fix in acest moment ca acum 7 ani nu am mai putut sa plâng in condițiile in care sufletul meu era rupt in bucăți.
Cum vindec eu asta?
miercuri, 1 februarie 2017
Ce-i cu graba asta?
De cand s-a născut Alex ma simt intr-o alergătura continua.
In primele saptamâni de viața ale lui Alex alergam de doua ori pe zi la spital. Eram uneori stresată ca nu o voi prinde pe Dna doctor, apoi plecam de la spital si ma grăbeam acasa sa apuc sa ma mulg la 3 ore. Făceam tot posibilul sa păstrez lactația pentru ziua in care Alex avea sa pape de la sân. Uff ce zile ...
Apoi am venit acasa si iar o graba, cu mulsul , cu ieșitul in parc si repede repede înapoi ...
Zilele astea ma simt fugărita de program. Ne trezim si repede repede trebuie sa pregătesc micul dejun apoi repede repede trece timpul si se face timpul de somn. Alex se trezeste iar si repede repede pregătesc prânzul (asta durează mai mult de obicei) si imediat ce am mâncat ne jucam putin si iar somn si apoi iar masa si joaca si iar somn, sau uneori este ca o goana dupa adormirea rapida.
Sunt nopți in care ma aștept sa adoarmă instant iar el, parca chiar atunci, decide ca azi nu are chef sa se culce repede si la program.
Mi-e dor sa simt ca am timp!
Acum Alex face baie cu tatal lui, iar eu simt ca trebuie sa ne grăbim.
Stiu ca nu e asa, eu nici măcar nu sunt in baie cu ei, insa senzația de graba este mai puternica decât mine zilele acestea.
Mi-e dor sa simt in interiorul meu sentimentul ca am timp, ca pot sa merg încet, ca pot sa ma mișc incet, ca pot sa savurez momentul.
In timpul meditatiei de seara imi observ acelasi tipar! Gândurile se grăbesc sa se deruleze! Este o gălăgie totala! Inima bate si ea repede si uneori simt o durere in piept. Uneori corpul are tendința de a se mișca, ca atunci cand bati din picior. Sunt seri cand ma așez sa meditez cu gândul sa termin repede ca sa apuc sa dorm!! Haha ce chestie. Asta chiar ma face sa rad zgomotos acum ca am si scris-o pe hârtie :)))
Cine a mai auzit? Sa te așezi sa meditezi repede :)))
Si ma intreb: Ce-i cu graba asta? Unde este urgenta?
Uite niste intrebari la care voi medita in seara asta.
Cred ca ar merge sa iau si niste IMPATIENCE - remediu floral Bach. Esenta obținută din aceasta planta IMPATIENCE sau Slăbănog, cum o găsim in traducere românească, ii ajuta cei care nu au răbdare, care se grăbesc, care nu au timp de pierdut sa se liniștească in interior. Ii ajuta sa reintre in contact cu intuiția si puterea lor de a empatiza astfel încât sa isi poata folosi agerimea minții atat in folosul lor cat si al celor din jur.
Eu clar am nevoie sa ma liniștesc si sa imi gasesc puterea de a avea răbdare cu mine. In călătoria mea spre a deveni cea mai buna versiune a mea nu am răbdare sa aștept, asa ca ma grăbesc!
Evident nu ma grăbesc undeva ci doar nu am răbdare cu mine! Nu am răbdare sa ma obișnuiesc cu noul rol si cu toate schimbările pe care le aduce.
Fara sa imi dau seama, ma grăbeam spre a fi cum am fost inainte ! Ciudat ai putea spune!
Sa te grabesti sa ajungi in trecut!
Realizarea acestui simplu fapt mi-a adus o liniște in interior! M-a facut sa ma relaxez pentru ca mi-am dat seama ca in loc sa merg mai departe, eu doar făceam eforturi disperate de a ma întoarce înapoi.
E bine din cand in cand sa te opresti si sa te intrebi tu pe tine! Hey cum iti merge? Încotro ne îndreptam?
Let go of the past & Enjoy the ride!
In primele saptamâni de viața ale lui Alex alergam de doua ori pe zi la spital. Eram uneori stresată ca nu o voi prinde pe Dna doctor, apoi plecam de la spital si ma grăbeam acasa sa apuc sa ma mulg la 3 ore. Făceam tot posibilul sa păstrez lactația pentru ziua in care Alex avea sa pape de la sân. Uff ce zile ...
Apoi am venit acasa si iar o graba, cu mulsul , cu ieșitul in parc si repede repede înapoi ...
Zilele astea ma simt fugărita de program. Ne trezim si repede repede trebuie sa pregătesc micul dejun apoi repede repede trece timpul si se face timpul de somn. Alex se trezeste iar si repede repede pregătesc prânzul (asta durează mai mult de obicei) si imediat ce am mâncat ne jucam putin si iar somn si apoi iar masa si joaca si iar somn, sau uneori este ca o goana dupa adormirea rapida.
Sunt nopți in care ma aștept sa adoarmă instant iar el, parca chiar atunci, decide ca azi nu are chef sa se culce repede si la program.
Mi-e dor sa simt ca am timp!
Acum Alex face baie cu tatal lui, iar eu simt ca trebuie sa ne grăbim.
Stiu ca nu e asa, eu nici măcar nu sunt in baie cu ei, insa senzația de graba este mai puternica decât mine zilele acestea.
Mi-e dor sa simt in interiorul meu sentimentul ca am timp, ca pot sa merg încet, ca pot sa ma mișc incet, ca pot sa savurez momentul.
In timpul meditatiei de seara imi observ acelasi tipar! Gândurile se grăbesc sa se deruleze! Este o gălăgie totala! Inima bate si ea repede si uneori simt o durere in piept. Uneori corpul are tendința de a se mișca, ca atunci cand bati din picior. Sunt seri cand ma așez sa meditez cu gândul sa termin repede ca sa apuc sa dorm!! Haha ce chestie. Asta chiar ma face sa rad zgomotos acum ca am si scris-o pe hârtie :)))
Cine a mai auzit? Sa te așezi sa meditezi repede :)))
Si ma intreb: Ce-i cu graba asta? Unde este urgenta?
Uite niste intrebari la care voi medita in seara asta.
Cred ca ar merge sa iau si niste IMPATIENCE - remediu floral Bach. Esenta obținută din aceasta planta IMPATIENCE sau Slăbănog, cum o găsim in traducere românească, ii ajuta cei care nu au răbdare, care se grăbesc, care nu au timp de pierdut sa se liniștească in interior. Ii ajuta sa reintre in contact cu intuiția si puterea lor de a empatiza astfel încât sa isi poata folosi agerimea minții atat in folosul lor cat si al celor din jur.
Eu clar am nevoie sa ma liniștesc si sa imi gasesc puterea de a avea răbdare cu mine. In călătoria mea spre a deveni cea mai buna versiune a mea nu am răbdare sa aștept, asa ca ma grăbesc!
Evident nu ma grăbesc undeva ci doar nu am răbdare cu mine! Nu am răbdare sa ma obișnuiesc cu noul rol si cu toate schimbările pe care le aduce.
Fara sa imi dau seama, ma grăbeam spre a fi cum am fost inainte ! Ciudat ai putea spune!
Sa te grabesti sa ajungi in trecut!
Realizarea acestui simplu fapt mi-a adus o liniște in interior! M-a facut sa ma relaxez pentru ca mi-am dat seama ca in loc sa merg mai departe, eu doar făceam eforturi disperate de a ma întoarce înapoi.
E bine din cand in cand sa te opresti si sa te intrebi tu pe tine! Hey cum iti merge? Încotro ne îndreptam?
Let go of the past & Enjoy the ride!
luni, 23 ianuarie 2017
Cum pot actiona mandalele de lumina
Cum a fost ziua mea de curând am zis sa profit de acest moment astral si sa desenez Mandale cu data nașterii mele. Bun, le-am printat atat pe cele cu codul dat de data nașterii cat si pe cele cu potențialul ascuns.
Vreo câteva zile nici nu m-am apucat de ele, au stat cuminți in mapa. Intr-o zi pe la prânz, in timp ce Alex dormea, am apucat un pix si am facut structura tuturor Mandalelor printate. M-am simțit bine sa unesc punctele acelea, un sentiment de bucurie ma cuprindea.
Odată ce punctele au fost unite mandalele iar au rămas cuminți in mapa, nici vorba sa mai adaug culoare. M-am apucat in schimb de alte Mandale - seria Încântare - Seriozitate de care am mai povestit.
Acum o zi doua insa m-am apucat sa calculez data nasterii in metoda 5a cu intenția de a vindeca tot ce este legat de nașterea mea (asa sunt eu tot sau nimic :) )
Metoda 5a este metoda care are puterea de a vindeca pana in cel de-al 13 plan.
La prima încercare mi-am dat seama ca nu stiu exact cum se calculează acesta metoda - clar nu știam cum se poate vindeca ceea ce am cerut :)
Studiu si apoi m-am pus pe treaba.
Partea de cifre a fost un pic tensionata - frica de a greși trona procesul, insa in momentul in care am adăugat culoarea am simțit o pura plăcere si bucurie.
Odată terminată mandala nasterii in 5a a fost ca si cum nu ma puteam opri, in câteva ore aproape toate mandalele făcute in creion au fost colorate.
Procesul interior care s-a dezlănțuit colorând aceaste mandale a fost formidabil. O furie s-a dezlănțuit in interiorul meu, eram atat de suparata pe mama mea, pe bunica mea, pe sora mea. Imi auzeam dialogul interior cum lua decizia de a le da afara din viața mea. Si pe langa furia mocnită din interior ma simțeam atat de ranita si părăsită si singura. Revolta totala simțeam pe măsura ce coloram la mandala. Pe de alta parte imi dădeam seama ca sunt doar gânduri, ca este doar o rana ce cere a fi vindecata, insa interiorul meu tipa sus si tare Da-le afara! Sa nu le mai vad niciodată! Nu le recunosc! Eu nu mai fac parte din asta!
Si durerea fiind mai puterica decât partea din mine care zicea este doar o ocazie de vindecare am pus mâna pe telefon si am cerut ajutor.
Prietena mea Ramona (psiholog) a fost cea cu care am simțit sa vindec aceasta rana. De altfel Ramona este si trainer in Mandale de lumina si înțelegea procesul prin care tocmai treceam.
Lucrând cu ea am ajuns la momentul concepției, am cerut sa aflam care este mesajul care s-a imprimat in prima celula din care am luat naștere.
A fost minunat sa aflu ca in interiorul primei celule energiile yin Si yang nu se înțelegeau. Era un joc de putere acolo. Practic creșterea s-a facut din separare si dezinteres. (Puteam sa fi observat asta si din felul in care am finalizat mandalele inițiale)
Am cerut vindecare si am curățat cu Thetahealing acele programe si am lăsat lumina divina sa umple celula mea cu iubire necondiționată.
Acum mesajul a fost rescris si in interiorul meu s-a instalat pacea. Acum pot din nou sa simt iubire fata de mama mea, sora mea si bunica mea.
Lucrul cu aceste Mandale de lumina este atat de profund si uneori generează procese atat de intense insa de fiecare data cand am lucrat cu ele vindecarea s-a produs.
Uneori prin faptul ca am ajuns si am facut o alta terapie care m-a ajutat, alte ori printr-o discuție pe care am avut-o cu un prieten, sau uneori pur si simplu prin privirea mandalei.
Vreo câteva zile nici nu m-am apucat de ele, au stat cuminți in mapa. Intr-o zi pe la prânz, in timp ce Alex dormea, am apucat un pix si am facut structura tuturor Mandalelor printate. M-am simțit bine sa unesc punctele acelea, un sentiment de bucurie ma cuprindea.
Odată ce punctele au fost unite mandalele iar au rămas cuminți in mapa, nici vorba sa mai adaug culoare. M-am apucat in schimb de alte Mandale - seria Încântare - Seriozitate de care am mai povestit.
Acum o zi doua insa m-am apucat sa calculez data nasterii in metoda 5a cu intenția de a vindeca tot ce este legat de nașterea mea (asa sunt eu tot sau nimic :) )
Metoda 5a este metoda care are puterea de a vindeca pana in cel de-al 13 plan.
La prima încercare mi-am dat seama ca nu stiu exact cum se calculează acesta metoda - clar nu știam cum se poate vindeca ceea ce am cerut :)
Studiu si apoi m-am pus pe treaba.
Partea de cifre a fost un pic tensionata - frica de a greși trona procesul, insa in momentul in care am adăugat culoarea am simțit o pura plăcere si bucurie.
Odată terminată mandala nasterii in 5a a fost ca si cum nu ma puteam opri, in câteva ore aproape toate mandalele făcute in creion au fost colorate.
Procesul interior care s-a dezlănțuit colorând aceaste mandale a fost formidabil. O furie s-a dezlănțuit in interiorul meu, eram atat de suparata pe mama mea, pe bunica mea, pe sora mea. Imi auzeam dialogul interior cum lua decizia de a le da afara din viața mea. Si pe langa furia mocnită din interior ma simțeam atat de ranita si părăsită si singura. Revolta totala simțeam pe măsura ce coloram la mandala. Pe de alta parte imi dădeam seama ca sunt doar gânduri, ca este doar o rana ce cere a fi vindecata, insa interiorul meu tipa sus si tare Da-le afara! Sa nu le mai vad niciodată! Nu le recunosc! Eu nu mai fac parte din asta!
Si durerea fiind mai puterica decât partea din mine care zicea este doar o ocazie de vindecare am pus mâna pe telefon si am cerut ajutor.
Prietena mea Ramona (psiholog) a fost cea cu care am simțit sa vindec aceasta rana. De altfel Ramona este si trainer in Mandale de lumina si înțelegea procesul prin care tocmai treceam.
Lucrând cu ea am ajuns la momentul concepției, am cerut sa aflam care este mesajul care s-a imprimat in prima celula din care am luat naștere.
A fost minunat sa aflu ca in interiorul primei celule energiile yin Si yang nu se înțelegeau. Era un joc de putere acolo. Practic creșterea s-a facut din separare si dezinteres. (Puteam sa fi observat asta si din felul in care am finalizat mandalele inițiale)
Am cerut vindecare si am curățat cu Thetahealing acele programe si am lăsat lumina divina sa umple celula mea cu iubire necondiționată.
Acum mesajul a fost rescris si in interiorul meu s-a instalat pacea. Acum pot din nou sa simt iubire fata de mama mea, sora mea si bunica mea.
Lucrul cu aceste Mandale de lumina este atat de profund si uneori generează procese atat de intense insa de fiecare data cand am lucrat cu ele vindecarea s-a produs.
Uneori prin faptul ca am ajuns si am facut o alta terapie care m-a ajutat, alte ori printr-o discuție pe care am avut-o cu un prieten, sau uneori pur si simplu prin privirea mandalei.
joi, 12 ianuarie 2017
Cheia 29
Acum câțiva ani am descoperit cartea Cheile genelor! A fost ca si cum am descoperit cartea cartilor!
Aceasta carte vorbește despre cum putem sa ne activam potențialul genelor noastre, despre cum putem sa ne accesam informația ascunsa in ADN ul nostru.
ADN ul nostru este acelasi pentru fiecare ființa umană, insa atunci cand am fost creati anumite gene au fost mai active. Exact acele gene care ne fac sa avem ochii albaștri sau sa fim mai înalți sau mai scunzi, exact acele gene ne dau si o predispoziție spre a fi mai inventivi, mai înțelepți, mai curioși. Practic felul cum suntem, atât fizic cat si emoțional este dictat de Combinația de gene ce au fost activate in procesul nostru de creație si naștere.
Fiecare gena are un potențial de umbra, unul de dar si unul de har.
Ce ne face sa trăim la oricare din aceste potențiale sunt sentimentele noastre. Daca trăim in frecventa fricii sau a Furiei atunci acționăm din potențialul de umbra, in schimb atunci cand trăim in frecventa iubirii acționăm din potențialele de dar si har.
Ce am observat eu, de cand tot studiez aceasta știința, in jurul meu, este, ca oamenii sunt mai predispuși sa acționeze din potetialul de har atunci cand fac ceva pentru altcineva din totala pasiune.
Am observat oameni care de felul lor, sunt mai ursuzi, mai panicosi dar care atunci cand au fost puși in fata unei situații de a face ceva pentru nepoții lor au devenit calmi, joviali, plini de joaca. Da se zice ca iubirea pentru nepoți este mai profunda decât alte tipuri de iubiri.
Cel mai tare insa m-au impresionat terapeuții! Cunosc câțiva care atunci cand lucrează sunt in total har, fac adevărate minuni împreuna cu pacienții lor, insa in viața lor de zi cu zi sunt si ei oameni normali ca mine si ca tine.
Înțelegerea mea pana aici este ca suntem intr-un punct in care suntem intr-un dans cu frecventele fricii si ale iubirii. Suntem intr-un punct in care decidem daca vrem sa fim in serviciul a tot ceea ce este sau inca vrem sa ne zbatem de unii singuri pentru supraviețuire. Sau poate doar eu sunt aici in acest punct :)
De altfel gena care guvernează rana inimii mele este gena 29 ceea a nehotărârii (umbra) / angajamentului (darul) / devoțiunii (harul).
Si da pot observa asa de bine acum acest tipar al nehotărârii la mine, atât de bine încât acum in momentul in care simt ca nu pot lua o decizie ma intreb de ce imi este frica? Sau de ce ma înfurie luarea acestei decizii? Si in momentul in care imi pun aceste intrebari o avalanșa de răspunsuri imi vin in minte si apoi apare si claritatea iar eu pot apoi sa iau o hotărâre din angajament si nu din frica sau furie.
Pe de alta parte tot timpul mi-a fost mult mai ușor sa iau decizii de a ajuta pe altcineva, sau de a face un serviciu pentru altcineva.
Si cand am decis ca voi scrie acest jurnal on line a fost o decizie luată cu toata inima!
Daca vrei sa afli si tu care sunt genele care au fost activate in momentul nașterii tale poti intra pe site-ul genekeys.com si sa iti generezi profilul gratuit. Cartea cheile genelor este acum tradusă si in limba romană si se găsește de cumpărat pe site-ul genekeys.ro. Eu prefer versiunea in limba engleză (imi vorbește mai mult decât cea tradusă :) - da eu si cărțile avem o relatie specială, eu le citesc si ele imi vorbesc ).
Aceasta carte vorbește despre cum putem sa ne activam potențialul genelor noastre, despre cum putem sa ne accesam informația ascunsa in ADN ul nostru.
ADN ul nostru este acelasi pentru fiecare ființa umană, insa atunci cand am fost creati anumite gene au fost mai active. Exact acele gene care ne fac sa avem ochii albaștri sau sa fim mai înalți sau mai scunzi, exact acele gene ne dau si o predispoziție spre a fi mai inventivi, mai înțelepți, mai curioși. Practic felul cum suntem, atât fizic cat si emoțional este dictat de Combinația de gene ce au fost activate in procesul nostru de creație si naștere.
Fiecare gena are un potențial de umbra, unul de dar si unul de har.
Ce ne face sa trăim la oricare din aceste potențiale sunt sentimentele noastre. Daca trăim in frecventa fricii sau a Furiei atunci acționăm din potențialul de umbra, in schimb atunci cand trăim in frecventa iubirii acționăm din potențialele de dar si har.
Ce am observat eu, de cand tot studiez aceasta știința, in jurul meu, este, ca oamenii sunt mai predispuși sa acționeze din potetialul de har atunci cand fac ceva pentru altcineva din totala pasiune.
Am observat oameni care de felul lor, sunt mai ursuzi, mai panicosi dar care atunci cand au fost puși in fata unei situații de a face ceva pentru nepoții lor au devenit calmi, joviali, plini de joaca. Da se zice ca iubirea pentru nepoți este mai profunda decât alte tipuri de iubiri.
Cel mai tare insa m-au impresionat terapeuții! Cunosc câțiva care atunci cand lucrează sunt in total har, fac adevărate minuni împreuna cu pacienții lor, insa in viața lor de zi cu zi sunt si ei oameni normali ca mine si ca tine.
Înțelegerea mea pana aici este ca suntem intr-un punct in care suntem intr-un dans cu frecventele fricii si ale iubirii. Suntem intr-un punct in care decidem daca vrem sa fim in serviciul a tot ceea ce este sau inca vrem sa ne zbatem de unii singuri pentru supraviețuire. Sau poate doar eu sunt aici in acest punct :)
De altfel gena care guvernează rana inimii mele este gena 29 ceea a nehotărârii (umbra) / angajamentului (darul) / devoțiunii (harul).
Si da pot observa asa de bine acum acest tipar al nehotărârii la mine, atât de bine încât acum in momentul in care simt ca nu pot lua o decizie ma intreb de ce imi este frica? Sau de ce ma înfurie luarea acestei decizii? Si in momentul in care imi pun aceste intrebari o avalanșa de răspunsuri imi vin in minte si apoi apare si claritatea iar eu pot apoi sa iau o hotărâre din angajament si nu din frica sau furie.
Pe de alta parte tot timpul mi-a fost mult mai ușor sa iau decizii de a ajuta pe altcineva, sau de a face un serviciu pentru altcineva.
Si cand am decis ca voi scrie acest jurnal on line a fost o decizie luată cu toata inima!
Daca vrei sa afli si tu care sunt genele care au fost activate in momentul nașterii tale poti intra pe site-ul genekeys.com si sa iti generezi profilul gratuit. Cartea cheile genelor este acum tradusă si in limba romană si se găsește de cumpărat pe site-ul genekeys.ro. Eu prefer versiunea in limba engleză (imi vorbește mai mult decât cea tradusă :) - da eu si cărțile avem o relatie specială, eu le citesc si ele imi vorbesc ).
25 Decembrie
Azi am împlinit 33 de ani! Număr magic! 33 este vârsta la care Iisus a facut minunile pentru care a rămas cunoscut in creștinism si este vârsta la care s-a prezentat ca si fiu al Domnului!
Sunt curioasa cum va fi acest an pentru mine mai ales ca si eu sunt născuta in aceiasi zi cu el, la multi ani distanța cei drept :)
Azi a fost o zi pentru sufletul meu! Azi parca pentru prima data in viața totul a fost perfect!
M-am bucurat ca un copil cand am găsit cadul de la Mosu - a fost o reala surpriza si total neașteptata, iar bucuria lui Alex cand eu m-am bucurat a dublat efectul!
Apoi au venit părinții mei si Iulia la noi, iar faptul ca am avut-o si pe Mamaia aici a fost perfect! Da ma bucur tare ca ea este aici, chiar si asa bolnăvioara cum e. Intr- un fel ma bucur ca am putut sa o mai am langa mine inca putin timp!
Este parca primul an in care nu am așteptat nici un telefon de la multi ani care sa imi faca ziua fericita, nu am așteptat nici un cadou care sa imi faca ziua mai perfecta, nu am tânjit in secret sa fiu in alta parte pentru ca acolo e mai bine decât unde sunt eu acum.
Azi a fost perfect! Sufletul meu s-a bucurat de tot ce a primit, de tot ce am!
Ultimii doi ani au schimbat ceva fundamental in mine! Ultimii doi ani si toate întâmplările trăite au facut din mine un om mai aproape de sufletul sau! Si totul a plecat de la un curs de doua saptamâni de Yin Yoga!
La multi ani mie! Sa înceapa viața mea! Sunt total incantata sa o trăiesc!
Sunt curioasa cum va fi acest an pentru mine mai ales ca si eu sunt născuta in aceiasi zi cu el, la multi ani distanța cei drept :)
Azi a fost o zi pentru sufletul meu! Azi parca pentru prima data in viața totul a fost perfect!
M-am bucurat ca un copil cand am găsit cadul de la Mosu - a fost o reala surpriza si total neașteptata, iar bucuria lui Alex cand eu m-am bucurat a dublat efectul!
Apoi au venit părinții mei si Iulia la noi, iar faptul ca am avut-o si pe Mamaia aici a fost perfect! Da ma bucur tare ca ea este aici, chiar si asa bolnăvioara cum e. Intr- un fel ma bucur ca am putut sa o mai am langa mine inca putin timp!
Este parca primul an in care nu am așteptat nici un telefon de la multi ani care sa imi faca ziua fericita, nu am așteptat nici un cadou care sa imi faca ziua mai perfecta, nu am tânjit in secret sa fiu in alta parte pentru ca acolo e mai bine decât unde sunt eu acum.
Azi a fost perfect! Sufletul meu s-a bucurat de tot ce a primit, de tot ce am!
Ultimii doi ani au schimbat ceva fundamental in mine! Ultimii doi ani si toate întâmplările trăite au facut din mine un om mai aproape de sufletul sau! Si totul a plecat de la un curs de doua saptamâni de Yin Yoga!
La multi ani mie! Sa înceapa viața mea! Sunt total incantata sa o trăiesc!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)