Luna asta Alex face un an jumate de cand imi face zilele mai frumoase prin simpla-i prezenta, un an jumate de sentimente trăite intens, un an jumate de trait special pentru altcineva, un an jumate de viața dedicată altcuiva, un an jumate de iubire necondiționată
Pana de curând m-am simțit copleșită de tot ce trăiam. M-am simțit copleșită de nopțile nedormite, de alăptatul continuu, de oferit comfort non-stop, copleșită de a nu avea nici un moment doar pentru mine. Obișnuiam sa ma plâng in capul meu de cat imi este de greu, de cat sunt de obosita, de cat imi e de rau, de cum nu mai am timp de mine, de cum mi-e dor sa muncesc, de cum as schimba lumea, de cat de bine ar fi sa fiu in alta parte acum. Si toate aceste gânduri imi consumau o mare parte din energie, ma simțeam epuizata aproape 90% din timp.
Si apoi ceva s-a schimbat. Am inceput sa imi fac masajul energetic rinichilor timp de 5 minute pe zi. Zi de zi am inceput sa ma simt mai energica, gândurile mele nu mai erau asa de plângărețe.
Am desenat si Mandale cu tema ÎNCREDERE, incredere in planul divin, incredere in viața, incredere in perfecțiunea momentului prezent.
Apoi am intalnit-o pe Corina si mi-a facut o citire de astrograma. Întâlnirea cu ea a schimbat ceva in mine, ceva din ceea ce ea mi-a povestit referitor la momentul astrologic acesta al vieții mele a adus o liniște in interiorul meu.
Dupa discutia cu ea mi-am readus aminte ca ceea ce gândesc depinde doar de mine. Eu sunt singura persoana care poate sa interpreteze o situație ca fiind benefică sau îngrozitoare. Eu sunt singura care vad si trăiesc realitatea mea.
Ceea ce cred ca uitam atunci cand devenim mame este ca noi inca avem viața noastră. Noi am fi trecut prin aceleași provocări si daca copilul ar fi venit si daca el nu ar fi venit. Avem tendința de a crede uneori ca nu mai avem o viața a noastră, ca nu mai avem libertate, ca nu mai avem o relatie de cuplu sau altfel de astfel de gânduri si consideram ca traim toate astea pentru ca cel mic a venit in viața noastră.
Azi imi dau seama ca ce se întâmpla de fapt este mult mai simplu.
Noi trăiam deja toate aceste angoase, le trăiam zi de zi in fiecare relație a noastră (in relația cu jobul, cu partenerul, cu proprii părinți, cu prietenii). Ce face apariția copilului este doar sa te aducă cu atenția in prezent.
Creșterea unui copil este de fapt un act de devenire, un proces de revenire la autenticitate. Un proces al tau ca si părinte, de fapt noi nu creștem copii ci ne creștem pe noi.
Se știe deja ca copiii învața prin imitatie, copiii învața din ceea ce vad si nu din ceea ce le spui. Copiii modelează comportamentele parinților si oricât le-am spune noi ce este bine sa faca ei vor face doar ceea ce noi facem in mod autentic.
Cel mai simplu exemplu mi se pare cel cu împărțeala - toți ne dorim copii care împart insa noi nu ne împărțim soții, banii, casele, bunurile cu toți oamenii de pe strada asa ca ma intreb cum vrem noi ca ai noștri copii sa înțeleagă sa isi împartă toate jucăriile cu oricine dorim noi.
Daca vrei asta (sa împartă tot ce are cu cei din parc) va trebui sa începi tu sa împarți cu bucurie salariul cu necunoscuții de pe strada, soțul cu colegele lui de servici, casa cu oamenii care nu au unde sa doarmă, mașina cu vecinii si lista poate continua)
Mi-e clar acum ca nu exista soluția perfecta de parenting si ca atunci cand dorești sa educi un copil (al tau sau al altuia) de fapt trebuie sa începi sa te educi pe tine!
Copiii sunt Omuleți autentici asa ca e timpul sa ne lăsam inspirați de ei
Mulțumesc Alex ca ne-ai ales pe noi ca părinți si mulțumesc pentru tot ce imi reamintești si ma reînveți zi de zi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu