seriozitate

Alex a crescut si acum ii place sa se joace, se distreaza la cele mai banale jocuri si isi face jucarii din te miri ce. Vorba'ceea ''de ce parintii nu inteleg ca si bibelourile sunt jucarii?'' :)
Si asa cum el se joaca, eu observ in interiorul meu, o Gloria foarte serioasa, o Gloria careia ii este greu sa mai rada cu gura pana la urechi si din toata inima.
Eu ma stiam o fire vesela, pusa pe distractie si amuzament, insa la o privire mai atenta m-am vazut total serioasa si complet speriata de ideea de distractie si joaca fara reguli, fara mize, fara control ...
Bun Bun si acum ce e de facut?
Eu stiu ca imi place structura si imi place sa fac lucrurile in ordine, dar nu am crezut niciodata ca e asa grava situatia, cu toate ca daca ma intrebati o sa raspund ca cel mai tare ma enerveaza oamenii care doresc sa controleze tot si care nu dau voie spontaneitatii sa se manifeste! Ha ha ce farsa! Era de fapt fix ce ma enerva la mine! Asa este uneori si eu ma enervez pe mine!
Conform GeneKeys seriozitatea este umbra incantarii. Incantarea este aceea super putere a seriozitatii. Este puterea care ii face pe cei mici sa faca din bibelouri jucarii, este puterea care te face sa razi cu gura pana la urechi, este puterea care te face sa inveti orice iti doresti deoarece esti asa de incantat incat creierul tau devine un burete dornic sa absoarba orice informatie ii prezinti. Profesoara mea de yoga ii spune Mintea de incepator.
Asa ca pe masura ce ma observam asa serioasa, in timp ce ne jucam de-a nimic, m-am gandit ca este timpul sa fac ceva. Si cum singura terapie la care ma supun zilele acestea este cea prin desen de mandale, am inceput sa desenez cuvantul incantare. Supriza!!! lucurile nu au mers asa usor cum merge de obicei desenul de mandale. Am desenat cu greu si poticnit ca si cum nu as sti sa folosesc creioanele, tot timpul aparea altceva de facut.
Povestind cu Ramona despre experienta, ea mi-a sugerat sa desenez seriozitate, in schimb, si sa vad ce se intampla. Am zis da de ce nu, mai ales ca la cursul de avansati am invatat o modalitate noua de calcul a mandalelor - menita sa te aduca in profunzimea problemei cu care te confrunti.
Desenand mi-am reamintit ca aceasta gena este activa in primii 7 ani de viata ai copilului. Si cum este activa in copil automat este trezita si in parinte. Si aici intervine un joc intre copil si parinte, intre genele active, in dar, ale copilului si genele active, in umbra, ale parintelui; sau cel putin asa e povestea la noi. Alex traieste in incantare, eu in seriozitate.
Practic in primii 7 ani de viata ai copilului noi impreuna cu el putem sa redescoperim bucuria de a trai, bucuria de a fi in propriul corp, sa ne consolidam iubirea de sine si stima de sine. Este perioada in care putem observa cel mai clar potentialul copilului nostru si apoi sa i-l cultivam.
In timp ce eu adaugam culoare pas cu pas, acum toate patratele 5, acum toate patratelele 9 si tot asa Alex a venit si dorea fix carioca pe care eu o foloseam in acel moment - prima senzatie FRUSTRARE  :) dar am zis sa merg pe mana lui asa ca ii dadeam lui culoarea dorita si eu foloseam alta pentru fix o patratica pt ca apoi el iar dorea carioca pe care o foloseam eu.
Ce am invatat din asta este ca lucurile ajug la final si fara ordinea si structura impusa de mine. Am observat ca in acest fel sunt mai prezenta (uneori cand desenez mandale sunt complet pierduta in ele precum oamenii in jocurile pe pc) si indraznesc sa spun ca atunci cand sunt serioasa nu sunt prezenta de fapt. Atunci cand sunt serioasa pierd din vedere cealalta persoana. Atunci cand sunt serioasa nu sunt conectata de fapt cu ceea ce se intampla in acel moment.
 Am invatat ca este distractiv sa ii lasi pe altii sa conduca 'jocul'. Am invatat ca eu decid daca las frustrarea sa imi conduca deciizile sau o observ si apoi actionez din alt spatiu.
Mandala nu este inca terminata insa usor usor seriozitatea isi slabeste fraiele iar eu sunt mai incantata pe zi ce trece de te miri ce :)
Azi sunt incantata de colindele cantate de artistii nostri populari!

Depre mine

Sunt Gloria Hristina Tone, dar cel mai des sunt Gloria prietena, fiica, mama, sotia, terapeut, instructor si uneori sunt doar eu si asa tare imi place. Imi place sa fiu doar eu, dezbracata de toate aceste roluri si responsabilitatile atasate lor.
Mult timp am fost ingrozita de ideea de a fi doar eu. Spuneam sus si tare oricui ar fi vrut sa ma auda ca cel mai ingrozitor lucru este sa fii singur. A fost un timp in care as fi facut orice sa nu fiu singura, as fi indurat orice si as fi jucat orice rol, doar pentru a fi pe placul celorlalti, crezand ca asa ii voi pastra langa mine.
Va puteti imagina cate dezamagiri am trait din pricina acestei iluzii.
Cel mai greu a fost sa imi revin in 2010 cand am pierdut o sarcina. Toata fericirea mea o pusesem in acel copil. In cele 3 luni de sarcina imi vizualizasem intreaga viata, aveam planuri pentru acel copilas pana la a treia generatie. Eu urma sa fiu mama perfecta pentru el si aveam sa fiu acolo pentru el pe veci. Nici nu concepeam ca nu se va naste!
Cand dna. dr. mi-a zis ca inimioara bebelusului s-a oprit nu am stiut ce m-a lovit. Durerea pe care am simtit-o a fost asa mare si am crezut atunci ca nimic nu mai conteaza pe lumea asta, puteam sa mor si eu, inså tot ce s-a intamplat dupa acel moment m-a adus mai aproape de cine sunt eu, mai aproape de lumina mea interioara. A fost prima oara cand am iesit din iluzie!
 Pierderea acelui sufletel a fost momentul ce a declansat un buterfly effect in viata mea.
Incepand din acel moment a inceput calatoria mea catre vindecare, catre autocunoastere, catre inima mea, catre asumarea a fi eu insami.
Aceasta calatorie este o calatorie catre iubirea de sine, catre acceptare a cine sunt si a ma pune in serviciul vietii asa cum ea o cere cu iubire si devotiune.